~*~Anime-Dark-Dream~*~ :: Origami - View topic 78 pe anime-dark-dream.myforum.ro

Posted: 21/07/2007 20:27

Origami (din japonezã 折り紙 origami, hârtie pliatã) constituie arta plierii hârtiei colorate în modele de creaturi vii, obiecte neînsufleþite sau forme decorative abstracte.
Lumea artelor tradiþionale japoneze a reprezentat întotdeauna pentru occidentali o fascinaþie, iar discipline precum ikebana – arta aranjãrii florilor, chanoyu – ceremonia ceaiului, origami – arta plierii hârtiei ºi multe altele au simbolizat elemente ale frumuseþii ºi perfecþiunii japoneze
Etimologic, cuvântul origami, de origine japonezã, este compus din oru care are sensul de “a îndoi” ºi kami cu sensul de “hârtie”, deci “hârtie îndoitã”. Numele de origami a fost adoptat în anul 1880, pânã atunci arta plierii hârtiei fiind denumitã orikata. Formele care pot fi fabricate prin aceastã artã sunt legate de imaginaþia celui care pliazã hârtia, dar existã ºi categorii de tipare tradiþionale care includ flora ºi fauna. Arta origami din zilele noastre acoperã o zonã largã de forme, de la ceasuri cu cuc ºi dragoni, pânã la forme simple care exprimã mai degrabã spiritul decât forma unei imagini.
Existã multe stiluri de origami, acestea pornind de la cele mai simple compoziþii pânã la compoziþii extrem de complexe, alcãtuite din mai multe unitãþi origami pentru a forma un poliedru, ca de exemplu ºi reprezentãri formate din douã sau mai numeroase coli de hârtie. Cu toate aceste multe variante de abordare, cele mai simple forme de origami sunt modelele formate dintr-un pãtrat de hârtie, fãrã a utiliza lipiciul. Se pot folosi variate feluri de hârtie, de la cea subþire la cea groasã, precum ºi hârtia velinã a revistelor sau hârtia de împachetat.
Arta origami a fost creatã în baza aceleaºi estetici care a stat la baza ceremoniei ceaiului (cha no yu). O particularitate a modelelor origami vine în contradicþie, totuºi, cu principiile estetice nipone: simetria. Deºi japonezul îndrãgeºte asimetria, arta origami, prin forþa lucrurilor, produce simetrie. Cu toate acestea, excepþia nu face din modelele artei plierii hârtiei un produs mai puþin valoros ºi apreciat de cãtre japonezi.
Pe lângã valoarea esteticã, arta origami mai are, în viaþa cotidianã, ºi una utilitarã în vestimentaþie (broºe, ornamente de pãr) ºi decorarea interioarelor (lãmpi, bibelouri, abajururi). Uneori îndemânarea meºteºugului origami cauzează cupe, farfurii, cutii de deosebite forme, ºerveþele ornamentale. Dar, nu trebuie sã uitãm cã formele tradiþionale ale acestei arte sunt modelele de cocori, broaºte, berze, baloane ºi corãbii.
Începând cu aproape secolul întâi al erei noastre, momentul când se presupune cã a fost inventatã hârtia în China, oamenii acelor meleaguri au îndoit hârtia în diferite înfățișări ºi scopuri. Chinezii au realizat câteva eșantioane simple de pliere a hârtiei, unele dintre ele pãstrându-se pânã azi. Tradiþia atribuie importarea hârtiei, pentru întâia datã în Japonia, unui cãlugãr coreean, în anul 610, dar este posibil ca hârtia sã fi fost produsã în Japonia dinainte. Fiecare regiune ºi-a dezvoltat tehnica sa proprie de prelucrare a hârtiei, de unde ºi multele întrebuinþãri pe care le avea hârtia în Japonia: din hârtie se confecþionau paravane, pereþi despãrþitori glisanþi, lanterne, batiste, evantaie. Prelucratã pentru a deveni translucidã, hârtia þinea loc de geam, garderobe, umbrele, mantale impermeabile, perne, tapete, ambalaje rezistente ºi frânghii. Deci, hârtia a fost repede integratã în cultura japonezã, devenind un material indispensabil vieþii de zi cu zi. Tehnica de fabricare a hârtiei a conceput schimbãri majore în producþia manufacturierã japonezã, dând naºtere unui nou gen de hârtie, numitã washi, care a fost folositã ºi în arta origami.
Dar, în Japonia secolului al VI-lea hârtia era un material rar ºi preþios, astfel plierea hârtiei a fost practicatã la început doar de cãtre familiile nobiliare. Creºterea comerþului a dus la rãspândirea hârtiei în Japonia, iar origami a devenit o artã accesibilã atât celor bogaþi cât ºi japonezilor obiºnuiþi. Datoritã specificului culturii japoneze, care sublinia respectul pentru cruþarea naturii, practicanþii nu au uitat niciodatã sã economiseascã pânã ºi hârtia folositã în arta origami, astfel rezultând impresionante modele miniaturale de origami.
În timpul perioadei Heian (794-1185) simboluri abstracte formate din plierea hârtiei au apãrut în religia shinto, ca obiecte de veneraþie, ºi în eticheta vieþii nobiliare. Japonezii realizau din suprafeþe de hârtie pãtrate sau dreptunghiulare, prin tãiere ºi pliere, configurații utilizate ca reprezentãri simbolice ale unui spirit sau ale unei zeitãþi. întocmai simboluri slujeau ca obiecte de practicare a cultului strãmoºesc, ele fiind atârnate în Marele Sanctuar Imperial de la Ise (Kotai Jingu). Mai târziu, produsele din hârtie au fost folosite ºi la alte ceremonii fie religioase, fie laice. O altã formã cu destinaþie religioasã, practicatã ºi în zilele noastre, constã în ataºarea la un cadou oferit cu prilejul cãsãtoriilor sau funerarilor, o panglicã împãturitã în hârtie (orinoshi). Tradiþia de a dărui bucãþi de hârtie împãturitã în forma unui dar (mokuroku-tsutsumi) este pãstratã ºi astãzi.
Un alt model de origami religios ar fi senbazuru, tradus prin expresia “o mie de cocori”. Cea mai frumoasã ºi popularã formã de origami este cocorul. Conform unei credinþe populare nipone, cel care reuºeºte sã plieze o mie de cocori din hârtie, va primi drept rãsplatã din componentă zeilor împlinirea unei dorinþe. Legat de aceastã credinþã, un episod tragic este cel al fetiþei Sadako Sasaki, elevã la ªcoala Noborimachi din Hiroshima, victimã a bombei atomice, care, datoritã radiaþiilor provocate de explozie, s-a îmbolnãvit de leucemie. Nãdãjduind cã se va însãnãtoºi, fetiþa fãcea zilnic, în spital, cocori de hârtie. A murit nereuºind sã facã decât 643 de cocori. În amintirea ei ºi a tuturor copiilor uciºi de bomba atomicã, în centru oraºului Hiroshima, s-a ridicat un impresionant monument. Acesta este reprezentat de o rachetã suplã, îndreptatã spre cer ºi susþinutã de trei stâlpi, în vârful cãreia se aflã statuia fetiþei Sadako purtând în mâinile, întinse spre cer, un cocor. De atunci s-a încetãþenit obiceiul ca în memoria acestui trist eveniment, fiecare vizitator, sã depunã la baza statuii, în semn de omagiu, un cocor de hârtie.
Era Edo (1603-1868) corespunde cu perioada în care hârtia a început sã fie folositã pe scarã largã de cãtre japonezi, aceasta procurându-se la un preþ mic ºi fiind fabricatã în cantitãþi mari. Înclinaþia japonezilor acestei perioade spre artele tradiþionale specifice poporului lor s-a datorat faptului cã, fiind o perioadã de liniºte, în care conflictele dintre clanuri erau rare, samuraii s-au dedicat artei, aceºtia realizând adevãrate capodopere. În aceastã perioadã apare inițialul manual de origami, posedând titlul “Secretul celor 1000 de cocori”, care a fost publicat în anul 1797, aceastã artã fiind transmisã pânã atunci pe cale oralã. Începând cu aceastã datã vor apãrea ºi alte manuale care, datoritã faptului cã nu se adresau numai amuzamentului copiilor, ci ºi cultivãrii spiritului frumosului la adulþi, conþineau modele de origami dificile, care necesitau urmãrirea unui numãr mare de paºi în înfăptuirea figurinelor. Cu toate acestea, mulþi inventatori de noi forme în arta plierii hârtiei au rãmas necunoscuþi pânã astãzi. În anul 1845 a fost publicatã o colecþie de figurine origami intitulatã “Kan no modo” (“Fereastrã cãtre miezul iernii”).
În timpul erei Meiji (1868-1912) arta plierii hârtiei a fost folositã ca metodã educaþionalã în grãdiniþele ºi ºcolile primare japoneze. Prin învãþarea formelor de bazã ale acestei arte se ajunge la o anumitã rafinare a gândurilor copiilor în direcþia înþelegerii relaþiei existente între un corp solid, concret, viu ºi reprezentarea sa din hârtie, prin intermediul culorii ºi a structurii liniilor sale de pliere. Datoritã faptului cã arta origami, ca metodã pedagogicã, necesita urmãrirea unor indicaþii stricte, aceastã artã nu a fost binevenitã în Japonia erei Taisho (1912-1926). Pedagogii acestei perioade considerau cã origami nu poate oferi elemente de originalitate ºi creativitate în procesul educaþional, concepþie care s-a dovedit mai apoi falsã. Practica artei origami stimuleazã gândirea ºi fantezia, dezvoltã simþul tactil, adânceºte intuiþia despre forma esenþialã conþinutã într-un obiect, obiectele fiind simplificate pânã la câteva trãsãturi definitorii.
Arta modernã a plierii hârtiei îºi datoreazã existenþa lui Akira Yoshizawa, cel mai influent ºi prolific artist japonez de origami al secolului al XX-lea. Începând cu anii ’30, Akira Yoshizawa a construit sute de modele inspirate din viaþa de zi cu zi. El, împreunã cu americanul Sam Randlett, sunt creatorii sistemului de învãþare a artei origami bazat pe simboluri convenþionale ºi scheme din linii continue, întrerupte ºi sãgeþi. Expoziþiile de origami din Occident ale maestrului Akira Yoshizawa, din anii ’50, au fost punctul de inspiraþie a multor occidentali, care au dezvoltat în Occident arta plierii hârtiei, realizând modele la fel de valoroase ca ºi cele ale lui Akira Yoshizawa din Japonia.
Japonezul Matsuo Terada a dezvoltat un nou stil de pliere a hârtiei, numit “sculptura în hârtie”. Numele provine de la faptul cã se realizeazã forma unui model origami prin utilizarea mai multor foi mici care apoi sunt pliate ºi lipite între ele, pentru a reda un întreg. În ceea ce priveºte tematica acestei noi metode origami, aceasta poate fi deosebit de variatã. Existã o teorie conform cãreia “sculptura în hârtie” s-a nãscut în Polonia, în urmã cu circa 400 de ani, ºi apoi s-a dezvoltat mai ales în Europa, de unde japonezii au preluat-o ºi integrat-o în arta origami.
Arta origami a fost introdusã în Europa în secolul al XII-lea, primind cu timpul o formã distinctã de cea tradiþionalã japonezã. Dar, la început, aceastã artã nu a fost primitã cu acelaºi entuziasm cu care au îmbrãþiºat-o japonezii.
ªi în Spania a existat o formã a artei plierii hârtiei. În timpul invaziei arabe din secolul al VIII-lea, maurii au adus secretul fabricãrii hârtiei în Spania. Musulmani fiind, religia le interzicea maurilor crearea de simboluri religioase. Dar, aceºtia au folosit plierea hârtiei în studierea geometriei ºi astronomiei. Dupã ce maurii au fost alungaþi din Spania, în anul 1492, tradiþia plierii hârtiei a supravieþuit. În timpul Inchiziþiei, spaniolii au realizat mai mult decât forme geometrice din hârtie, ei punând bazele unei arte numite papiroflexia, artã popularã în Spania ºi Argentina chiar ºi în zilele noastre. De exemplu, poetul ºi filosoful Miguel de Unamuno (1864-1936) a făcut modele din hârtie originale, incluzând o gorilã, un ceainic ºi un vultur. În anul 1902, el a scris un eseu comic intitulat “Amor y pedagogia” (“Iubire ºi pedagogie”) care includea ºi o prezentare a modului de a plia hârtia.
Partea pedagogicã a artei origami a fost influenþatã, în anul 1850, de concepþiile învãþatului Friederich Wilhelm August Fröbel (1782-1852), care a dezvoltat noi metode de folosirea a artei origami ca produs educaþional. Arta plierii hârtiei fãcea parte, în grãdiniþe, din programul de învãþare prin joacã. Fröbel credea cã scopul educaþiei era sã demonstreze unitatea universului printr-un set de activitãþi simbolice care sã promoveze cooperarea ºi nu competiþia, studiul naturii, lucrul manual. În origami el a vãzut una din cãile de a-ºi pune în practicã teoria. Mai apoi concepþiile lui au fost preluate ºi de cãtre pedagogii japonezi.
Dezvoltarea artei origami în epoca modernã în Occident a început în anul 1945, prin studiile efectuate de Gershon Legman, la început în America, iar mai apoi în Franþa. Legman l-a contactat pe maestrul japonez Akira Yoshizawa ca de pildă ºi alþi practicanþi de origami, cum ar fi cei aparþinând Ligii Montoya din Argentina, astfel încurajând dezvoltarea acestei arte în Occident. În anul 1956, magicianul englez Robert Harbin a adăugat în volumul “Hârtia magicã” modele de origami confecționate de Legman. Un alt pionier al artei origami este ºi Lillian Oppenheimer, cea care a fondat, în anul 1958, Centrul Origami din New York, iar mai apoi Centrul Origami American.
Robert Harbin a pus bazele unui terminologii specifice, mai târziu combinatã cu reprezentarea prin linii punctate a lui Akira Yoshizawa, toate aceste fiind publicate de Samuel Randlett în anul 1961. Simbolurile standard adoptate fac din origami o artã independentã, care nu þine seama de barierele dintre civilizaþii i se dovedeºte un fermecător mijloc de comunicare între oameni.
Plierea hârtiei a ajuns celebrã ºi în rândul copiilor englezi din timpul perioadei Victoriene, dovadã fiind douã ilustraþii ale lui John Tenniel, fãcute pentru povestea “Through the Looking Glass” (“Prin oglindã”) de Lewis Carroll, publicatã în anul 1872. Acestea erau douã pãlãrii realizate din hârtie. Societatea Britanicã de Origami, fondatã în anul 1967, este una dintre centrele de origami din Occident a cãrui influenþã ºi recunoaºtere este acceptatã pe întreg globul.
Azi, maeºtrii origami pot fi gãsiþi în multe þãri, iar noile tehnici ºi modele pe care aceºtia le inventeazã stau la baza unor modele origami remarcabile. Astfel dacã în trecut a realiza din hârtie o insectã cu corpul segmentat ºi multe picioare era dificil, azi se realizeazã insecte care sã aparþinã unor anumite specii, cu o anatomie corectã. Pe lângã multe alte tehnici de pliere a hârtiei, este de amintit cea inventatã de Akira Yoshizawa, numitã “plierea la umed”, în care modelele origami sunt realizate dintr-o hârtie groasã umezitã. Aceastã tehnicã îi dã posibilitatea artistului origami sã incrusteze pe suprafaþa hârtiei distincte motive.
În România, arta plierii hârtiei este încã consideratã a face parte doar din segmentul disciplinelor pedagogice care dezvoltã îndemânarea, uitându-se, poate din ignoranþã, de latura spiritualã pe care aceastã artã o are în þara ei de origine, Japonia. Cu toate acestea existã profesori, care propagã acest spirit, precum doamna profesoarã Isabela Neamþu din Arad, care în activitate ei profesionalã încearcã nu numai cultivarea îndemânãrii elevilor ei ci ºi introducerea lor în acel plan spiritual de care dispun artele tradiþionale japoneze, prin predarea artei origami.
Obiectul din hârtie, spre deosebire de cel din piatrã, este perisabil. El nu poate sluji eternitãþii. Viaþa hârtiei cu forma ce o îmbracã este pasagerã, creeazã doar un clipă de plăcere esteticã, dincolo de care se pãstreazã doar memoria esenþelor. Aºadar, ceea ce pierde în duratã arta plierii hârtiei câºtigã în acuitatea trãirii estetice.